“Sa nu uiti Darie!” este o replica celebra din romanul “Descult”, care povesteste reprimarea Rascoalei de la 1907. Intre timp romanul lui Zaharia Stancu nu se mai studiaza in scoli, din cauza caracterului sau propagandistic, iar adevarul despre Marea Rascoala de la 1907 incepe sa iasa la iveala.
Alex Mihai Stoenescu este un reputat istoric care ne ajuta sa intelegem mai bine istoria Romaniei de la Alexandru Iona Cuza incoace. In volumul II al trilogiei sale in Esecul Democratiei Romane, analizeaza evenimentul din 1907 cu ochiul critic si obiectiv al specialistului. Concluzia cartii, sustinuta de o vasta bibliografie si o analiza minutioasa, este ca Marea Rascoala de la 1907 nu a fost rascoala ci o miscare antisemita, instigata de Rusia care a orchestat o lovitura de stat.
Dupa ce am citit aceasta carte am simtit ca de multe ori istoria se repeta si ca este de datoria noastra sa o cunoastem, pentru a nu repeta la infinit greseli din trecut.
Iata ce spune Alex Mihai Stoenescu in Esecul Democratiei Romane:
“Cronologic, Marea Rascoala din 1907 trebuie tratata in cel putin 3 etape: evenimentele din satul Flamanzi, rascoala din Moldova si rascoala din Muntenia si Oltenia.
Desi sunt cuprinse in acelasi fenomem, evenimentele din satul Flamanzi nu au fost declansatorul Marii Rascoale […]
Rascoala din Moldova a avut o motivatie combinata, antisemita si sociala, prin faptul ca toate cererile de reglementare a tocmelilor agricole au fost legate de activitatea periculoasa a trusturilor arendasesti [n.a in marea majoritatea apartinand evreilor]; ea a fost peste tot instigata calificat si intretinuta de interese ale Rusiei.
Rascoala din Muntenia si Oltenia a fost pregatita inca din 1906 […] In sudul tarii a actionat o organizatie secreta care a participat activ la desfasurarera violentelor, scopul final al rasculatilor fiind jaful.”
Ion Luca Caragiale, aflat la Berlin in perioada mentionata, mentioneaza intr-o serie de articole dedicata sangeroaselor evenimente si intitulata “1907. Din Primavara pana in toamna”, atitudinea antinationala a arendasilor, care compuneau, practic, ceea ce ar fi trebuit sa fie patura sociala de mijloc a tarii:
“Sa notam in treacat ca marea majoritate a arendasilor mari era compusa din straini – in Moldova, evrei; in Muntenia, greci. Bulgari, albaneji si putini romani ardeleni supusi unguri -, in genere, afara de rare exceptiuni onorabile, oameni de joasa extractiune, aspri la castig, fara sentimente omenoase si lipsiti de orice elementara educatiune. Cruzimea interesului, comuna lumii, se mai inaspreste aci prin lipsa de solidaritate nationala, prin nesocotirea traditiilor si opiniei publice, prin indrazneala ce o dau pe de o parte coruptibilitatea administratiei publice, pe de alta protectia ori a pavilionului strain ori a cine stie carei Aliante universale.” Este vorba de Alianta Israelita Universala, asociatie infintata in 1860 si care propovaduia Miscarea Sionista – “miscare de emancipare a nationala evreilor cu scopul readunării lor din împrăștiere și revenirii în țara strămoșească”. Din pacate pentru ei, Tara Sfanta era, pe atunci, sub ocupatia Portii. Solutia intermediara avuta in vedere a fost gasirea unui teritoriu ‘debuseu’ in care sa se adune evreii pana la “Razboiul cel Mare care va elibera Tara Sfanta”. Se pare ca Moldova, a carei economie tocmai se cristaliza in aceea perioada, a facut parte din acest plan umanitar, fiind pe deplin atinsa de acest fenomen. La inceputul sec XIX erau 19.000 de evrei in Tarile Romanesti, pentru ca un secol mai tarziu populatia evreiasca să explodeze in 1930 spre exemplu erau înregistraţi 756.930 de evrei). Acest lucru, precum si prezenţa dinamică, eficientă şi mai ales, orgolioasă a evreimii în principalele domenii de activitate ale societăţii româneşti, a dus la ceea ce istoricii numesc “chestiunea evreiasca”.
Legat de chestiunea evreiasca, iata ce spunea Mihai Kogalniceanu, inca din 1969: “In România, chestiunea evreilor nu este o chestiune religioasa; ea este o chestiune nationala si totodata o chestiune economica in România, jidovii nu constituie numai o comunitate religioasa deosebita; ei constituie in toata puterea cuvântului o nationalitate, straina de români prin origine, prin port, prin moravuri si chiar prin sentimente…”
Sa mai amintim ca dosarele Marii Rascoale au fost ascunse de Regele Carol, dupa cum mentioneaza istoricul Alex Mihai Stoenescu, din dorinta de “a minimiza caracterul antisemit al Rascoalei din Moldova, care ii crea mari probleme internationale, si nu tentativei de a ascunde violenta represaliilor.” Motivul trebuie cautat in anii cand Romania si-a cautat Independenta. Pretul platit in 1878 marilor puteri a fost mare: Rusia a revendicat Basarabia, Germania a cerut racumpararea afecerii Strousberg – o afacere falimentara a unui industrias evreu, de origine germana, care primise concesiunea constructiei cailor ferate romanesti, iar Anglia, prin vocea diasporei evreiesti, a cerut acordarea cetateniei romane tuturor evreilor emigranti de pe teritoriul tarii. Ionel Bratianu a protejat interesele Romaniei, opunandu-se pretentilor Rusiei, care au asediat, pana la urma, Bucurestiul, a cumparat afacerea Strousberg, insa a nationalizat-o la scurt timp si a acordat cetatenia evreilor nu in grup, ci una cate una. Acest lucru a lovit in interesele evreilor si a creat o tensiune internationala, iar rezultateul a fost un lobby negativ puternic facut de marile trusturi de presa controlate de evrei, tensiune care s-a resimtit pana la sfarsitul sec XX.
Si, in final, iata concluziile despre Marea Rascoala trase de Alex Mihai Stoenescu in Esecul Democratiei Romane:
“Din punct de vedere strict analitic, Marea Rascoala din 1907 a avut cauze si motivatii.
Cauzele au fost profunde, generate de ciocnirea inevitabila dintre statul bugetar, intrat in faza sa capitalista, si societate, inca reprezentata de o majoritate taraneasca traditionala si critica. Evolutia gresita a incercarilor de rezolvare a “chestiunii taranesti” a dus la intrarea in criza a relatiei dintre taran si pamant, intre taran, arendas si proprietar.
Motivele izbucnirii acestei rascoale sunt inca partial necunoscute astazi [n.a. prin lipsa accesului la documente din arhiva Rusiei], dar sunt legate direct de agresiunile Rusiei la adresa Romaniei.[…]
Acesta este si adevratul motiv al Marii Rascoale: instigarea ruseasca a gasit un teren favorabil in nerezolvarea politica si administrativa a “chestiunii taranesti”. O mana de agenti straini sau de tradatori platiti a reusit extrem de usor sa manipuleze populatia rurala, pacalind-o cu zvonuri care noua ni se par stupide astazi, dar care au avut un efect total atunci, si prezentandu-se in sate ca inlocuitori ai autoritatii statului, purtand insigne de tinichea sau de hartie, fluturand ziare si brosuri iresponsabile, steaguri rosii si portrete ale tarului, in chip de imparat al lumii”
Foto: Panoramio
Articol sub egida Scoala Tabere cu Suflet – Lectia de Istorie
Tabere Cu Suflet 